Sub egida IASGO, Asociația Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic ARCHBPTH, Romanian Chapter of IASGO, organizeaza seria webinarelor specializate „Meet the Expert” cu participare internațională în luna martie 2024. Cursurile sunt în proces de creditare de către Colegiul Medicilor din România și la nivel european de către European Accreditation Council for Continuing Medical Education (EACCME).

Invitații speciali ai acestei serii de webinarii sunt:

1.Prof. Dr. Aldrighetti Luca, Departamentul de chirurgie hepatobiliară – Spitalul San Raffael, Milano, Italia;

2.Prof. Dr. Alessandro Anselmo, profesor de Chirurgie la Facultatea de Medicină și Chirurgie a Universității Tor Vergata din Roma, Italia;

3.Prof. Dr. Anca-L. Grosu, Director of the Radiation Oncology department, University Medical Center, Freiburg, Germania;

4.Prof. Dr. Bordeianou Liliana, profesor de chirurgie, Facultatea de Medicină din Harvard, Boston, Massachusetts, SUA;

5.Prof. Dr. Dan Gabriel Duda, profesor asociat la Departamentul de Radioterapie-Oncologie, Harvard Medical School, Boston, Massachusetts, SUA;

6.Prof. Dr. D’hondt Mathieu, AZ Groeninge, Dept of Digestive and Hpb/pancreatic surgery, Kortrijk, Belgia;

7.Prof. Dr. Gugliemi Alfredo, Division of General and Hepatobiliary Surgery, Policlinico “G.B. Rossi”, Verona , Italia;

8.Prof. Dr. Kaseb Ahmed, Departamentul de Oncologie Medicală Gastrointestinală, Divizia de Medicină a Cancerului Texas, USA;

9.Prof. Dr. Lurje Georg, profesor de Chirurgie, Charité – Universitatea de Medicină din Berlin, Germania;

10.Prof. Dr. MITESH J. BORAD, profesor asociat de medicină la Mayo Clinic College of Medicine and Science, Universitate din Rochester, Minnesota, USA;

11.Prof. Dr. Nuh Rahbari, Președinte și Profesor de Chirurgie Spitalul Universitar Ulm, Ulm, Germania;

12.Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu, Institutul Clinic Fundeni, România;

13.Prof. Dr.Antonino  Spinelli, Director al Diviziei de Chirurgie Colon și Rectal și Profesor Titular de Chirurgie la Universitatea Humanitas, Rozzano Milano;

14.Prof. Dr. Takaori Kyoichi, secretar general la IASGO, director la Universitatea din Kyoto.Japonia;

15.Prof. Dr. Torzilli Guido, Departamentul de Chirurgie Generală, Universitatea Humanitas – Humanitas Research, Spitalul – Rozzano – Milano, Italia;

16.Prof. Dr. Zerbi Alessandro, Spitalul de Cercetare Humanitas din Rozzano, Milano, Italia;

Aceste evenimente își propun, ca si pana acum, să reunească experți naționali și internaționali în acest domeniu al chirurgiei de înaltă precizie, să-și împărtășească experiența și cunoștințele pentru a aduce o contribuție științifică deosebită societății medicale și domeniilor conexe.

Toate detaliile vor disponibile pe site-ul ARCHBPTH – Chirurgiehbp.ro precum si pe site-ul IASGO.com.