Congresul Național al Asociației Române de Chirurgie  Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplat Hepatic

Ediția 13, Iași, Palatul Culturii

25-28 septembrie, 2019

 

 

 

În perioada 25-28 septembrie 2019, s-a desfășurat  la  Iași a 13-a ediție a Congresului Național de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic, marcând Jubileul a 1000 de transplanturi hepatice în România, ocazie cu care Prof. Dr. Irinel Popescu a fost medaliat de catre Asociatia Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplat Hepatic pentru rolul capital pe care l-a avut si il are in introducerea si dezvoltarea transplantului hepatic in tara noastra.

 

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Asociației Române de Chirurgie Hepato-bilio-pancreatică și transplant hepatic, al cărei președinte de onoare este Prof. Dr. Irinel Popescu și președinte în funcție – Prof. Dr. Cristian Lupașcu. Celelalte instituții organizatoare au fost: IASGO – International Association of Surgeons Gastroenterologists and Oncologists, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași, Primăria Municipiului Iași, Societatea Română de Chirurgie,  Academia de Știinte Medicale din România și Societatea de Medici și Naturaliști Iași.

 

Lucrările congresului au avut loc la Palatul Culturii din Iași, care timp de 4 zile a fost gazdă pentru aproximativ 380 de participanți, printre care și alocutori internaționali: Prof. Dr. Dan DUDA, Prof. Dr. Catalin LOGHIN, SUA; Prof. Dr. Luca ALDRIGHETTI, Dr. Andrea LAUTERIO, Dr. Giovanni MARCHEGIANI, Dr. Paolo MUIESAN, Dr. Franco STAGNITTI Italia; Dr. Hector Vilca MELENDEZ, Peru;  Prof. Dr. Aleksandar R. KARAMARKOVIĆ, Serbia; Prof. Dr. Kyoichi TAKAORI, Japonia; Dr. Gabriel ONISCU, Dr. Carol STANCIU, Anca TRIFAN, Marea Britanie, Dr. Jose M. SCHIAPPA, Portugalia, Prof. Dr. Nikola VLADOV, Bulgaria, şi bineînţeles, specialişti din România şi Republica Moldova, experți locali, formatori de opinie în domeniul chirurgiei hepato-bilio-pancreatice de înaltă performanță si de transplant hepatic, care vor susține prezentări cu un mare aport științific pentru societatea medicală românească și domenii conexe.

 

Congresul a fost  precedat de Cursul ”Advances in Hepato-Pancreatico-Biliary Malignancies” susținut sub egida IASGO – International Association of Surgeons, https://www.chirurgiehbp.ro/wp-admin/post-new.php?post_type=stire#category-addGastroenterologists, and Oncologists, reprezentată de Dan DUDA – SUA, Irinel POPESCU – România și Kyoichi TAKAORI – Japonia.

 

Deschiderea oficială a congresului a avut loc miercuri, 25 septembrie 2019 în sala Voievozilor a Palatului Culturii și a fost marcată de prezența Primarului Mihai Chirica, Înalt Preasfințitului Teofan, Viorel Scripcariu – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, Irinel Popescu – Președintele de Onoare al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic și președintele în funcție, Prof. Dr. Cristian Lupașcu.

 

În cadrul ceremoniei de deschidere, Prof. Dr. Irinel Popescu, medicul care a realizat primul transplant hepatic în România, si care a avut si are un rol capital in dezvoltarea transplantului hepatic in tara noastra, a primit din partea Primarului Mihai Chirica titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, iar Prof. Dr. Cristian Lupașcu, Președintele Congresului ARCHBPTH, a fost recompensat cu Diploma de Excelență.

 

Pe parcursul celor 4 zile de congres s-au desfășurat peste 130 de lucrări, în paralel, atât în sala Voievozilor cât și în sala Henri Coandă și s-a realizat și o transmisie directă a unei operații de Hepatectomie laparoscopică din Cartierul operator al Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din cadrul Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași, operație realizată de Prof. Luca Aldrighetti, Italia.

 

Acest eveniment a fost realizat cu suportul extraordinar al partenerilor – Besmax Pharma Distribution, Primăria Municipiului Iași, Astellas, Dedeman, Medtronic, Antibiotice, Karl Storz Endoscopy, Dacorum Grup, Rombiomedica, Neolife, Sanador, Elmed Medical, Mind Games, Rifil, Multim, Bethesda, Forestfalt Servicii, Info World, Comppil Vaslui, Medist, Mercator Medical, General Construct, Lumina Tipo, Sofmedica, Unifarm, Art Georgies, Cotnari, Bizantiq, Daily Caffe, Sandra Trading.